Viespea care vineaza cosasii (Sphex maxillosus)

Viespea care vineaza cosasii (Sphex maxillosus), mult mai mare ca cealalta, mai plina si cu mijlocul subtire, mai scurt. Si despre ea se spun minuni. Observarile  sint facute pe specii care traiesc in Sudul Frantei, dar obiceiurile sint aceleasi si la tipurile de pe la noi, ca si acelora de prin tarile mai nordice.

Trebuie sa petreci citeva zile in contemplarea locului unde aceste insecte isi fac locuintele lor, pe o vreme senina si un soare arzator, pentru ca sa-ti faci o idee de activitatea febrila, de iuteala cu zvicnituri, miscarile saltarete ale acestor harnice fiinte.

Munca incepe. Sphex isi face ca si Ammophila intii cuibul si apoi isi cauta prada.

Lucreaza la fel ca si cumatrul sau pomenit. Sapa cintind, iar din vreme in vreme se odihneste si-si curata de praf antenele si pieptul. E vesel si curat. Cinta chiar cind a ajuns cu sapatura pina-n adinc. E neastimparat si nervos. Nu poate lucra mult incontinuu, fara sa ia o baie de soare, sugind o picatura de nectar.

Locuinta lui e formata dintr-un pridvor oblic, apoi o intrare ingusta ce da in casuta de forma migdalei, cu pereti bine batuti, fara sa fie captusiti cu ceva. Dupa ce pune oul si prada, astupa intrarea, sapa o alta camera si inca vreo 3 × 4 alaturea si numai dupa ce-a depus cite un ou in fiecare, astupa cu tarina pridvorul larg, in care se oploseste si el pe vreme rea. Astupa asa de bine, incit nici ochiul cel mai ager nu gaseste locul cuibului.

Dupa ce si-a spalat cuibul, se duce sa aduca prada. Sphex nu vineaza omizi, ci cosasii. Nu are preferinta pentru o anumita specie, desi ii place mai mult femeia unui cosas vatamator viei. Se pune la pinda.

Cosasii, animale saltarete, nu pot fi usor prinsi ca o omida. Trebuie de gasit prilejul cel mai favorabil. Cind viespea a crezut ca e mai nimerit, se azvirla in spatele cosasului. Acesta da sa se apere, sa sara cu fiara in spate. N-are vreme. E rasturnat pe spate. Cu picioarele de dinainte viespea tine picioarele lungi intinse ale cosasului; cu falcile se prinde de burta; cu picioarele de dindarat da pe spate capul, iar cu sageata otravitoare de la virful pinteceiui il inteapa sub barbie, unde e pielita subtire, dar unde se afla si ganglionul nervos.

Cosasul se zbate, cata sa sara, dar dupa citeva clipe cade fara nici o miscare. E atita iuteala in atac, atita dibacie in operatia impunsaturii si atita siguranta in efectul otravii, incit nu se poate sa nu ramii nedumerit in fata acestui masacru; nu e mai putin crud decit al jaguarului care sare in spinarea caprioarei.

Acum e vorba sa-si aduca prada la cuibul uneori departat. De regula nu-si tiriie prada decit cind e prea grea. Altfel o apuca de o antena si zboara cu ea in gura. E mai de-a dreptul. in drum se mai odihneste, iarasi zboara, pina ce se lasa la gura cuibului. Ajunsa aici, are un gest de prevedere. Se vira intii singura in cuib, ca sa-l inspecteze. Daca nu afla nimic suspect, iese vesela si, tiriind, apuca cosasul de o antena si-l tiriie, mergind de-a-ndaratelea, in cuib. Drama este sfirsita. Viespea astupa intrarea bine si se pregateste pentru alta operatie.

Daca e prea grea prada, si n-o poate duce in zbor, o tiriie pe spate, apucind-o de o antena.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK