Nalbarul (Aporia crataegi)

Nalbarul (Aporia crataegi) seamana cu precedentul; sub haina-i alba ca omatul, aduce stricaciuni enorme, mai ales la noi, unde omul nu-si prea bate capul cu dusmanii muncii lui, ci se multumeste sa spui; e bataia lui Dumnezeu, ori asa vrea Dumnezeu. Te prinde jalea adesea, cind treci primavara, pe linga gradini neingrijite de pruni. Toate sint numai cuiburi de omozi.

E drept ca ades gospodarii, mai mult din obicei decit din stiinta, aduna frunzarul mort si vreascurile din gradini si le dau foc in ajunul Alexiilor, la 17 Martie . Cred ei ca in acest chip alunga nu numai omizile, dar si toate jivinele rele, stricatoare. E o credinta care nu ajunge. Stirpirea omizilor din copaci trebuie sa fie o grija tot asa de mare ca si aratul cimpului, daca gospodarul tine sa vada roade in copaci, in cuibul de omizi, tesut cu matasa, si-a pus nalbarul semintele de cu vara.

Din oua ies omizi mici; au mincat cit au mincat si apoi, cum a dat frigul, s-au ghemuit in cuibul format din frunze strinse gramada si impletite cu matasa stralucitoare, fabricata tot de ele. De indata ce vine primavara si mugurii prind a plesni, omizile lunguiete, putin paroase, albastrii pe burta, cu dungi negre si cafenii pe spate, se itesc, se tirasc ca niste tilhari, pina la muguri si frunzele fragede, si se pun sa le manince cu nesat. Copacul ramine gol pe cind cei curatati sint ciucura de

flori, el pare uscat, trist; abia mai tirziu incepe a da din nou frunze fara vlaga. Mugurii cu flori insa sint distrusi; copacul nu da roade.

Dupa ce s-au ghiftuit de mincare, vreme de citeva saptamini, omizile se lenevesc, se raspandesc pe unde pot, pe coaja copacilor, pe peretii caselor si se schimba in nimfa.Sint si ele incinse la mijloc cu un briu de matasa si asteapta,nemiscate, iarasi citeva saptamini pina cind se formeaza in ele organele fluturelui, care iese, nevinovat, gingas, din coaja nimfei, plesnita in lung.

Nalbarii se recunosc lesne. Se, aduna cu sutele pe linga baltoacele de la fintini, de crezi ca s-au scuturat petale de ciresi pe drum. Uneori roiurile sint atit de mari, incit copacii pe care se asaza par infloriti.

Nalbarul seamana cu albilita, numai ca nu are pete negre pe aripi in schimb vinisoarele, mai rare, sint mai negre, iar aripioarele nu sint stravezii. Cind pui mina pe aripele nalbarului, iti ramin pe degete solzisorii, marunti, subtiri, care acopera, ca si olanele de pe casa, aripioarele mai tuturor fluturilor, cu solzi. Fiecare solzisor are o codita cu care se infige, ca si pana, in pielita subtire a aripioarei. Milioanele de solzi de pe aripi nu ingreuiaza zborul fluturelui, caci fiecare solzisor e ca un saculet turtit, plin cu aer. Dar in pinza solzisorilor sint depusi pigmenti diferiti, care picteaza aripele ca pe niste tablouri maiestrite, iar alipirea lor unii linga altii produc fenomenele optice ale irizarii, farmecul multor fluturi.

De nalbar se mai leaga si alta minune. Cind prinzi un asemenea fluture, proaspat iesit din cojocul, nimfei, si-l stringi de capatul burtii, vezi cum iese o broboana portocalie, ca o picatura de singe. E urina ingramadita in vremea cit a stat inchis in nimfa. In anii cind sint multi fluturi, picaturile acestea roscate cad pe frunze, pe pamint si au dat nastere povestilor cu Ì°loaie de singe Û®

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK