Rima (Lumbricus terrestris)

Cel mai cunoscut de toata lumea este  rama (Lumbricus  terrestris), vierme care duce ponosul neamurilor lui stricatoare, fiind nesocotit, desi este unul din ajutoarele cele mai de pret chiar pentru raspindirea civilizatiei omenesti.

E, poate, cea mai buna pilda din natura de ce inseamna modestie, implinirea pe tacute a datoriei, fara a astepta rasplata ori recunostinta.

Daca de ceilalti viermi omul are groaza si nu i-ar atinge, Doamne fereste, cu rima e altfel. O ia, o pune-n palma, caci e curata la piele si trandafirie ca fata unui copil.

De aceea o poate oricine observa mai cu atentie, iar prin ea poate capata notiuni mai apropiate despre organizarea unui vierme.

Se vede ca rima are corpul format din inele insirate unele linga altele, la fel aproape toate, afara de citeva mai groase inspre capatul unde se afla gura. N-are cap in intelesul obisnuit, adica o parte deosebita de trup, unde s-au ingramadit simturile.

Taria ei e in muschii pielii. O vezi cum se intinde, de se face subtire si lunga, apoi se stringe gramada si se ingroasa. Are asa de mare putere in muschi,incit n-o poti lesne scoate din casa ei, daca se prinde cu capatul dindarat al trupului de vreun bulgaras de tarina.

N-are picioare, dar in piele se gasesc implintati niste perisori aspri, in siruri de-a lungul trupului, care tin locul unor picioruse marunte.

Pielea subtire este trandafirie, bogata in vase de singe, ca si in terminatii nervoase. Poate respira prin ea. De aceea trebuie sa o tie curata.

Rima n-are organe de simturi, cum ar fi urechi, nas ori ochi, dar in schimb pipaitul este atit de dezvoltat, iar sensibilitatea pielii marita, incit simte lumina si o ocoleste.

Rima mai are o particularitate. Taiata cu sapa in doua, nu piere. Fiecare jumatate isi cauta de drum devenind, dupa scurta vreme, doua fiinte deosebite ce-si continua traiul.

Aceasta particularitate, ca si coloarea pielii este o arma de aparare impotriva pieirii neamului ei, caci rar animai care sa aiba atitia dusmani.

De cum incepe  primavara si gospodarul sapa straturile in gradina, gainile, dar mai ales ratele, se tin in urma si nu lasa rama vie. O imbuca lacom, caci s-au saturat si ele numai de grauntele de peste iarna.

Daca ar fi numai gobaile din curte!  Cirtita o urmareste pe sub pamint, oriunde o gaseste isi face provizie de carne proaspata, caci cirtita nu se satura cu una, cu doua. Nici noaptea nu poate rasufla in libertate biata rima × ariciul e neadormit. O pindeste si o inghite.

Biruie nevoile prin inmultire, ca mai toate fiintele cu dusmani multi. Desi nimicita de toata lumea, este unul dintre animalele care contribuie mai mult la investmintarea pamintului cu mantia vegetatiei, iar omului ii este de mare ajutor, caci ii pregateste brazde pentru semanat.

C. Darwin, vestitul naturalist, a aratat marele folos adus omenirii de catre rima. Aceasta minte superioara, care a dat sisteme filosofice, nu a socotit ca-si micsoreaza insemnatatea activitatii sale scoborindu-se la amanuntita cercetare a vietii unei biete rime.

Lucrarea lui asupra acestui vierme este un clasic exemplu de cit poate savirsi rabdarea si ce rezultate nebanuite poate aduce studierea . Rima isi duce viata mai mult in pamint, unde sapa tuburi, uneori adinci de 2 metri. Cita munca nu-i trebuie, pentru ca fara sapa ori gheare sa sfredeleasca destul de iute pamintul! Sfredelul il are la capatul trupului, unde pielea este ceva mai ingrosata, cum ar fi bataturile de la palma unui muncitor.

Ce face insa cu tarina ce o sapa? Aici e minunea minunilor. O maninca. Daca prinzi o rima si te uiti la ea in zare, vezi in mijlocul ei o dunga negrie de la un capat la altul al trupului. Este matul plin cu pamint, inghite pamintul, dar nu se hraneste decit cu substantele putrezite ce se afla amestecate in tarina neagra. Pusa in nisip n-ar putea trai, caci nisipul este numai cremene sfarimata marunt.

Dar tocmai prin acest obicei rima este folositoare omului. inghitind pamintul, nu mistuie decit partea ce se poate mistui din el cit ramine da afara - din trup, ca sa faca loc pentru alta hrana. Noaptea, sau si ziua dupa o bura de ploaie, rima iese la fata pamintului cu bagare de seama, ca sa-si lase Å­urdariile", adica tarina ce a trecut prin matul ei. Sint acei cirnaciori de pamint subtiri, impletiti in gramajoare, mici movilite de tarina fina, intilnite in lungul cararilor.

Exista rime, prin partile calde ale Africii, a caror gramajoare de murdarii sint inalte aproape cit un sfert de metru. intelege oricine acum folosul ce-l aduc rimele, rascolind pamintul, aerisindu-l prin locuintele lor, dar mai ales, carind la fata pamint gras de la adinc.

Cit pamint poate aduce din adinc o biata rima? Vine si numarul muncitorilor in joc. Cu rabdare poti ajunge departe, cu munca chiar slaba, dar metodic si indelung savirsita, iarasi poti ajunge departe. Dar cind munca aceea putina e facuta de multi deodata, rezultatul este si mai repede atins. Asa e si cu rimele. Una singura prea putin pamint ar presara. Multe aduc tarina mai multa, putind acoperi prundisul, hirburile sau orice alte corpuri care opresc sa creasca iarba.

Unii au avut curiozitatea sa numere cite rime ar fi pe un hectar de pamint. Au gasit o armata intreaga: peste 130 0000. Socotind cita tarina poate aduce fiecare rima intr-o vara, s-a gasit ca pot sa astearna astfel, prin numarul lor mare, pe fiecare an, pe fata unui hectar, un strat de pamint rodnic gros de 2,5 cm.

Prin migaloasa lor truda de fiecare zi ajung sa transforme un teren neproductiv in unul acoperit macar de iarba, iar prin canalele ce sapa in pamint, aerisindu-l, inlesnesc patrunderea radacinilor chiar pentru copaci. Dar lucrul e mai complicat. Rima se hraneste si cu frunze uscate, pe care le trage in locuinta sa spre a le rupe bucatica cu bucatica. in acest chip ingrasa pamintul in adinc, farimiturile de frunze putrezind in fundul tuburilor sapate. ,Un naturalist german a facut urmatoarea experienta: intr-un vas de sticla plin cu nisip a pus sa traiasca doua rime mari. Le-a hranit cu frunze vestede. Dupa sase saptamini numai, nisipul a fost schimbat in pamint negru pe o grosime de un centimetru. Pe de alta parte, chiar pamintul inghitit sufera, cit sta in matele rimei, o prefacere prin sucurile ce-l uda, devenind mai bogat in azotati si fosfati atit de pretuiti la ingrasarea pamintului.

Si iata cum biata rima ajunge fabricanta de pamint vegetal fara de care nici poetul, nici filosoful nu ar putea exista. Dintr-un tinut prea nisipos,rimele fac pamint gras ca sa se prinda la inceput macar citeva firicele de iarba. Pe urma roata vietii desavirseste opera.

Neamurile rimei se intiinesc pe toata fata Pamintului; unele de prin tarile ecuatoriale sint lungi ca niste serpi.

Rima face parte dintr-o grupa de viermi foarte raspinditi mai ales in mari. Unii sint liberi altii isi sapa cotloane in pamint sau chiar fabrica o casuta ca un tub, in care isi duc viata la adapost.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK