Salamandra Neagra (salamandra salamandra )

Salamandra (Salamandra salamandra). Cite credinte, cite legende nu sint legate de acest animal,in timpurile cele mai vechi, cind stiintele naturale erau mai mult o impletire de observatii drepte cu credinte necontrolate, chiar spirite ca Aristotel si Pliniu, care inseamna puncte luminoase in progresul omenirii, nu se puteau scutura de anumite pareri, ramase azi numai in mintea poporului.

Ba ca Salamandra stinge focul cel mai incins; ba ca este unul din animalele cele mai veninoase, scrie Pliniu. Chiar daca in cuptorul de copt piine ard lemne peste care odata s-a tirit o Salamandra, piinea este otravita, ca si poamele dintr-un copac la radacina caruia s-a odihnit o Salamandra Asemenea exagerari, bazate pe oarecare adevar, s-au pastrat din popor oriunde aceasta jivina se arata.

Si poporul nostru crede ca salamizdra e otravitoare.

E un animal care n-are in el nimic, dar absolut nimic, care sa te atraga. Si sarpele te face sa te opresti in loc. Admiri la el macar usurinta cu care se furiseaza; in ochii lui vezi o expresie, care, chiar de te ingheata, spune ceva ,la salamandra insa  nimic.

Rar o zaresti ziua. Numai dupa o vreme ploioasa, intr-o zi calduroasa iese din ascunzisul ei de peste noapte, dupa rime. In padurile de brazi, vesnic mohorite si umede, in care unde si unde se furiseaza o raza de soare, o poti zari si ziua, mai des. De abia se tiraste; e bun tovaras de drum al melcului.

La trup e ca o sopirla; doar capul e mai turtit, mai lat. Picioarele scurte, date in laturi, ii ridica putin trupul de la pamint. Iti atrage privirea fara sa vrei prin coloarea ei. E neagra cu pete neregulate, mari peste tot trupul, de o coloare ce variaza de la aceea a galbenusului de oua si pina la portocaliu. Prin judetul Gorj se cunosc exemplare, rare, cu petele albe. Chiar noaptea o poti lesne vedea din cauza aceasta.

S-ar parea ceva de neinteles. Pe cind mai toate animalele mai cu seama cele de noapte, nu stiu cum s-ar imbraca in haina intunerecului, ca sa nu fie zarite de dusmani, Salamandra arata unde este, prin acele pete batatoare la ochi. Si totusi de nimeni nu este atinsa, macar ca are pielea moale si ar fi usor inghitita. Un guzgan nestiutor, flamind, care ar apuca-o de mijloc, ori o bufnita care ar prinde-o in clont, repede o stupeste si cu semne, nu numai de dezgust, dar de durere, fuge cit poate de ea.

Aici vine faptul adevarat, care a dat nastere la atitea credinte. Salamandra, pentru dusmanii ei, este otravitoare. in pielea-i mereu umeda are niste ghinduri. Cind o iei incetisor in mina, simtindu-se bine in caldura palmei, nu da dintr-insa nimic, indata ce o apuci mai strins, improasca din ghinduri un suc urzicator, care e otravitor pentru animalele mici, dar care aduce numai usturime si arsura la limba si buze animalelor mai mari.  Drept arma de aparare, deci contra dusmanilor, Salamandra are in piele o otrava. De aceea ii da mina sa se tiriie agale, aratindu-se tuturora in haina-i impodobita cu colori asa de oachese.

Dar tot prin acest suc ce-l da din trup, cind e atacata, se explica si legenda stingerii focului. Pusa pe un carbune aprins, simte focul, un dusman pentru ea ca si pentru oricine. Sucul ce l-a improscat din belsug acopera carbunele cu o patura cleioasa, care opreste oxigenul si, deci, il stinge, in locul cit tine trupul. Dar bietul animal nu scapa fara arsuri, care poate sa-i aduca moartea. De aici si pina la exagerarea ca poate stinge o casa in flacari este un pas cit lumea de mare. Si cind te gindesti cit de greu se stirpesc asemenea credinte, odata varite in capul oamenilor, iti dai seama de ce nu poti scoate din mintea sateanului nostru sa nu lucreze in ziua de Foca (ziua de Foca este veche sarbatoare populara dedicata indepartarii focului -22 iulie).

Ba chiar se gaseau, draga Doamne, si invatati de prin evul mediu care spuneau ca acei care socot aceste lucruri drept scornituri × se vede ca erau si banuitori × inseamna ca sint prosti si natingi.

Tirindu-se Salamandra peste frunzisul din padure, isi gaseste din belsug hrana: rime, larve, insecte, cite un culbec. De altfel stie sa rabde si de foame. E un animal a carui viata nu sfirseste cu una cu doua.

Daca ea traieste pe uscat, desi nu poate sa-si duca zilele decit la umezeala, puii ei sint amestecati, in apa, cu mormolocii de broasca. Cind ii vin durerile nasterii, salarnizdra se trage spre un ochi de apa limpede, se intoarce cu coada inspre apa si in zvircoliri, care arata oarecari dureri, da drumul in apa la 40×µ0 de pui-oua, pe toti deodata sau in rastimpuri, mai odihnindu-se cite putin. Ouale au coaja asa de subtire, incit poti vedea inlauntru, puiul stind ghem. Abia a dat de apa si sparge coaja. Prin urmare Salamandra nu e tocmai o vipera, adica nu da oua, care sa fie clocite, si din care, dupa o bucata de vreme sa iasa pui. Ea nu e nici vivipara, adica sa dea nastere la pui. E cam la mijloc; ouale se clocesc in trupul animalului, acolo puiul se dezvolta si cind e complet dezvoltat, este nascut, invelit inca in coaja. Puii nu seamana  cu parintii, ci au mai mult forma de peste sau de mormoloci mai batrini. Au coada turtita lateral, ca sa poata inota, iar pe creasta cozii, pina la mijlocul spinarii, e o pielita asa de subtire × cum ar fi inotatoarea de la peste × incit poti vedea la microscop cum circula singele si se misca globulele in vase.

Pe cind batrinii respira prin piele sau prin plamini, puii au linga git branhii. Pusi in apa prin mijlocul verii, catre toamna capatind infatisarea batrinilor, puii se ridica pe tarm si duc viata acestora.

Cind s-apropie iarna, acest animal singuratec de felul lui cauta tovarasia altora. Se ingramadesc cu sutele, undeva la adapost in vreo hruba, sub radacina unui copac ori printre pietre. Nu dorm in timpul iernii; in orice caz nu au un somn adinc ca al hirciogului; in cea mai calda zi de iarna se pot dezmorti si nu rar se citeaza cazuri cind, inselata de vreme, iese cite una din cuibul ei, ratacindu-se chiar pe omat. Apucata de inghetul de peste noapte, doarme insa somnul vesnic .Inghetul fiind mortal pentru Salamandra . 

Nu e de nici un folos omului, dar nici stricatoare nu se poate, spune ca e isi duce si ea traiul printre toate celelalte, ca o marturie a vremurilor prea departate, cind stramosii ei, care se umbreau sub ferigile cit palmierii, din timpul cind se forma huila (cretacic), erau cit viteii de mari, dominind lumea animala.

Dar daca Salamandra nu aduce nici un folos practic, in schimb ea a servit pentru o prea frumoasa si demonstrativa experienta.

Se stie ca a fost pe vremea lui Darwin mare discutie intre oamenii de stiinta. Cei care tineau cu trecutul nu vroiau sa creada, in ruptul capului, de schimbarea speciilor unele in altele, ci tineau mortis ca speciile sint neschimbatoare, asa cum le-a lasat Dumnezeu.

Incetul cu incetul invatatura lui Darwin a invins. Dar a invins mai ales invatatura lui Lamarck, savantul francez care explica variatia speciilor prin influenta mediului. Una din experientele convingatoare s-a facut cu doua salamandre . Pe linga salamandra  patata cu galben, prin padurile inaltimilor muntoase traieste o Salamandra la fel, numai ca peste tot e neagra ca un drac (Salamandra atra specifica alpilor francezi ). Si fiindca pe munti apa de ploaie se scurge repede si nu se fac baltoace decit unde si unde, aceasta salamizdra neagra nu are unde sa-si puie puii ca sa traiasca in apa, ci ii tine in pintece pina ce se dezvolta complet. Nefiind. loc prea mult in trup, numai doua oua dau pui, celelalte servesc sa-i hraneasca pe acestia, care, cind ies, sint asemenea parintilor. Aceasta este deosebirea intre specii.

Dar iata ca experienta dovedeste ca aceasta deosebire nu mai ramine daca se schimba conditiile de trai. Daca salamizdra neagra e pusa linga apa, dupa citeva generatii puii ei trec mai intii prin formade larva, traind o bucata de vreme in apa, inainte de a se face mari, asemenea cu parintii. Dimpotriva, Salamandra patata daca se tine intr-un loc fara apa, iarasi dupa citeva generatii, naste putini pui, care n-au nevoie de apa. Mai mult chiar, culoarea pielii se schimba, puii de Salamandra neagra capata la urma pete galbii, pe cind puii de Salamandra -patata devin tot mai negri. Prin urmare s-a ajuns sa se transforme o specie in alta specie, numai schimbind conditiile mediului. De altfel asemenea experiente s-au facut si cu alte animale, cum sint fluturii si s-a ajuns la acelasi rezultat, ceea ce inseamna ca teoria lui Darwin este adevarata, iar explicarea data de Lamarck, tot asa de adevarata etc.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK