Lupul (Canis lupus)

Lupul  (Canis lupus), dimpotriva, la noi, este fiara cea mai raspandita. Din tinutul stanelor de pe muntii inalti, se intalneste pina-n plaurul din delta.

E tipul animalului hraparet, ucigind mai mult decit ii trebuie. Ursul, cind vine in fata omului, de obicei ia calea intoarsa. Nu se da la el decit daca

e atacat. Lupul, dimpotriva, cind e lihnit de foame, da si la om in iernile grele, victimele omenesti, din partea lupilor, la noi au fost destul de numeroase. Se incumeta de intra in sate, in curtea gospodarilor.

Nu e inzestrat cu istetimea vulpii. Poporul are o vorba minunata:"Unde se sparge pielea de lup, cirpeste-o cu cea de vulpe".

Nu e lipsit insa de curaj, cind e in pericol, dupa cum la panda este adesea destul de iscusit. Cind iese cu lupoaica la vinat, lupul se lasa urmarit, numai pentru a insela pe pazitori; in vremea aceasta, lupoaica se repede in turma, apuca oaia de git si o taraste in ascunzisul unde isi asteapta tovarasul, spre a se ospata impreuna.

Familia  Canidae este reprezentata in fauna tarii noastre prin 4 specii, in afara celor citate in text mai existind sacalul sau lupul-auriu (Canis aureus) si ciinele-enot sau bursucul-cu-barba (Nyctereustes procyonoides) .

Lupul nu ataca omul viu, poate insa minca din cadavrele oamenilor morti, inghetati.

E stiut viclesugul ce-l folosesc pentru a omori un cerb. Neputindu-se un singur lup intrece cu el din goana, se intovarasesc cativa. Dupa ce unul fugareste cerbul o bucata de vreme, pina ce oboseste, altul ii ia locul. Bietul

cerb in cele din urma cade de osteneala, mai ales cind zapada a prins o coaja de-i taie tendoanele de la picioare.

La infatisare seamana cu un cine ciobanesc, cu care de altfel se inrudeste. E mai supt la pintece, are capul ceva mai mare, botul mai ascutit si coada mai stufoasa. Blana lui sura. si-o schimba prin napirlire, mai ruginie vara, mai galbuie iarna, de unde vine si vorba: Ë lupul isi schimba parul, dar naravul ba Û®

E lacom  iarasi spune vorba isteata a Romanului  Ë la mincare lup, la treaba vulpe si la somn butuc Û . Cind a intrat intr-o stina, omoara cu nemiluita. Se citeaza cazuri cind a sfartecat o treime din oi.

Vara, lupii stau in desisul padurii. Nu se prea arata la cimp. Iarna insa, cind zapada se asterne peste tot si gerul face ca orice vietate sa stea la adapost, lupii devin periculosi. Vara traiesc singurateci, cel mult perechi ,perechi. Iarna se aduna, in potai, uneori de zeci de indivizi. Specialistii considera ca haitele de lupi pot sa ajunga la maximum 20-25 de indivizi .

Sint groaza locuitorilor. Vai de omul care le iese-n cale. Nu ramin din el nici ciolanele.

De aceea sint uriti si urmariti  in Anglia ori in Danemarca nu se mai in tilneste picior de lup. La noi sint pline padurile de lupi . Nu e iarna mai grea in care sa nu se intimple nenorociri omenesti din pricina lor.

Lupoaica fata cite 4 × 6 lupusori, orbi la inceput, mai pe urma draguti ca si catelusii. Cit e lupoaica de fiara, pentru puii ei are o grija deosebita. Cind simte vreun pericol, ii muta din loc in loc, ducindu-i in gura. Dupa trei ani, puii ajung tovarasii batrinilor, care pot sa traiasca si 15 ani. Specialistii considera ca lupul contribuie la controlul efectivelor de cerbi, fiind astfel un factor de selectie. Raspindirea lui nu mai este asa de numeroasa ca in trecut .

Pretutindeni sint vinati. Se fac de obicei batai cu haitasi. Cainii sint de ajutor, ducind amarnica lupta, macar ca multi cad sfirtecati de lupii infuriati.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK