Bursucul zis si viezure (Meles meles)

Familia  Mustelidae este reprezentata in fauna tarii noastre prin 10 specii in afara speciilor citate aici, se mai intalnesc : beica sau jderul-de-piatra (Martes foina), dihorul-de-stepa sau dihorul-galben (Putorius eversmanni), dihorul-patat sau dihorul-pestrit (Vormela peregusna) .

Este unul din animalele de la noi care aduce mai mult bine decit rau. Curata pamintul de jivinele marunte cu adevarat stricatoare omului.

Traieste singuratec, in tihna pe cit se poate. Omului retras din lume i se spune bursuc. Nu cauta gilceava nimanui. Nu duce buna intelegere nici cu semenii lui; in perioada imperecherii, cit isi sufera tovarasa sub acelasi acoperis. Copiii ramin in grija mamei, pina ce pot sa-si caute singuri de hrana. Atunci se imprastie care incotro.

Cit e ziua, bursucul  sta in umbra vizuinii sale, pe care si-o sapa singur, sub un dimb din preajma padurii, cu mai multe deschizaturi,

spre a avea, la nevoie, pe unde iesi,fara sa fie vazut. Picioarele de dinainte, vinjoase, cu gheare lungi,ii servesc la sapat. Cu picioarele de

dindarat azvirle tarina afara. Isi sapa o camera larga, unde sa se poata invirti in voie. O netezeste pe dinauntru si o tine curata. Curatenia

este una din insusirile lui alese; ar putea fi imitata si de multi oameni. Isi sapa anumit loc pentru necuratenii. Cumatra vulpe stie de aceasta meteahna a bursucului si, pentru a capata vizuina fara munca, se murdareste pina aproape de camera in care sta bursucul. Acesta isi ia lumea-n cap.

Cei ce i-au vazut spun ca e mai mare dragul sa privesti cum, dis-de-dimineata , isi face cu grija toaleta, nesuferind sa-i fie murdara blana. E foarte prudent, cind paraseste locuinta.

Isi scoate  incet capul cu un rit ca de porc, incondeiat cu doua dungi negre, ce-i trec in lungul obrazului pina la urechi. Daca e liniste, iese incet, tiptil si se pune la sarit, rasturnindu-se cind pe spate, cind frecindu-si burta de pamint. in acest chip isi leapada marunteii musafiri nepoftiti si suparatori-PURECII .

Cum se insereaza, se avintura dupa hrana. Paseste prudent, negrabit, leganindu-se ca ursul si calcind pe toata laba, cu capul, putin aplecat inainte. Nu fuge decit daca e silit. Nu vrea sa-si cheltuiasca din grasimea agonisita cu multa truda. Maninca de toate. Primavara si vara se multumeste cu radacini, cu insecte si mai cu seama cu rime, pe care le scoate din pamint cu mult mestesug. Nu se da in laturi, daca-i iese inainte vreun soricel, ba chiar vreun iepure. Ca si ursul, ii place la nebunie mierea de albine salbatice. Nici nu se sinchiseste de impunsaturile lor sau chiar ale viespilor, caci are pielea groasa,captusita cu multa slanina. Toamna se ingrasa cu mure, zmeura, padurete; daca da peste vreo bulgarie1 se indoapa cit poate cu sfecla, morcovi. Nu cauta mortaciuni, dar la nevoie, cind le gaseste, nu le inconjura. Spre deosebire de vulpe ori dihor, de gospodaria omului nu se apropie. Se fereste de ciini, dusmanii lui. Cel mult indrazneste sa se avinture in vii, caci ii plac strugurii copti si dulci.

La infatisare aduce mai mult cu un porc decit cu neamurile lui apropiate: dihorul, nevastuica etc. Are capul mai lungaret si gitul mai lung; la solduri e mai inalt decit la greaban. La mers insa, aminteste mai mult de urs ingrasat bine spre toamna, de cum se inteteste frigul, se ingrijeste de odihna de peste iarna. Cara frunzar, muschi, desi asterne saltea moale. Se infunda in odaia lui, se face covrig, cu botul intre labele de dinainte si se pune pe somn. Nu doarme butuc, ca marmota. Cind vremea se mai indulceste, iese din vizuina si se soreste, dezmortindu-si picioarele. Toata iarna se hraneste cu grasimea de sub piele, adunata de cu vara, asa incit primavara, ca si ursul, abia se tine pe picioare. Repede-repede is vine in fire. 

Pe nedrept omul este dusmanul lui cel mai nemilos il pindeste si-l impusca, il scoate din cotlonul lui prin ajutorul cinilor bursucari, mici la trup si cu picioarele date-n laturi, de se pot viri in vizuini. Alteori ii sapa vizuinea si-l prind de dupa git cu un soi de cleste, caci de frica bursucul se ghemueieste intr-un colt, daca vede ca nu poate fugi. Se prinde si cu capcane.

Si toate acestea, pentru ce? Numai pentru pielea groasa cu care se imbraca geamantanele mari, ca si pentru perii lui lungi din care se fac bidinele si perii. Nu se tine deloc seama ca este folositor omului.

O intreaga familie, veche ca origina, de carnivore marunte, tine locul la noi marilor fiare, de peste aiurea. Sint marunte, dar numeroase si felurite. 

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK