Jderul de copac (Martes martes)

Desi nu are nici un metru lungime cu coada cu tot, se incumeta sa se repeada si la o caprioara, de-i rupe arterele de la git incolo, iepure, guzgan, gainuse, dar mai ales veveritele nu scapa din ghearele lui. Nu e locuitor mai marunt al padurilor pe care jderul sa nu-l invinga . Jderul isi duce viata, la munte mai mult decit la deal, desi se intilneste si in padurile din Tulcea. Vanind mai ales noaptea, furisindu-se fara sa fie simtit, biata pasare nici nu icneste, cind e prinsa de git in somn: Impresionanta si plina de peripetii tragice e mai ales lupta intre jderi si veverita, cele doua gimnastice neintrecute pentru care nu exista creanga pe

care sa nu poata sari, dupa cum nu le sperie nici spatiul de la un arbore la altul in ochii uneia citesti vointa de a birui, flacara lacomiei si a ferocitatii ,in ai celeilalte groaza, in fata dusmanului temut. Fierbinteala luptei este atit de mare, incit nu se opreste nici in fata omului, care intamplator asista la aceasta urmarire, tablou din tragedia linistei de padure.

Ca se da si la caprioare, e dovada povestirea alaturata.

"intr-o vara × fiind Ia rascrucea unor drumuri × imi vine inainte o caprioara mare, foarte bine dezvoltata. Zbiera tare si dureros si era plina de singe de la git pe piept si picioarele dinainte. O credeam numai ranita, dar tot nu puteam intelege cauza ranirii, mai, ales ca rana trebuia sa fie foarte grava ca sa poata produce atita belsug de singe imi era apoi suspecta si de neinteles intreaga ei purtare. Zbiera, din cind in cind  si  plecindu-si capul si-l lovea cu piciorul, apoi se ridica pe picioarele dinapoi si cu cele dinainte isi lovea iar capul, tremura si-si scutura iar capul, apoi iar fugea...

"Ajunsa in dreptul meu × abia la 15 pasi × vad, ca pe git, de o parte, purta ceva mare, rotund si negru. De acolo izvora singele. Vazind-o  si asa pierduta, trag la git, in negreata. Cade pe loc .

Si ce credeti?, × Un jder sta agatat de gitul caprei, in care isi rosese un loc cit palma. A ramas mort in acest "cuib", nedesclestindu-si din carne ghearele ori gura, nici chiar dupa moarte.

Iata, deci, isprava jderului, a "motanului" sau a "matucului".

Jderul e zvelt, mladios: trupul subtiat e acoperit cu blana deasa matasoasa, pieirea lui. Are picioarele subtiri, vinjoase, cu gheare ascutite. Coada lunga, stufoasa, e o cirma minunata in saltimbancele lui sarituri.

In pinda are rabdarea ursului, istetimea vulpii, agerimea vulturului si miscarile sarpelui. Sta tupilat ceasuri intregi pe o creanga, in asteptare. Cind socoate clipa prielnica, se repede ca o sageata asupra, prazii care nici nu banuieste ca moartea e atit de aproape.

Pe la mijlocul primaverii, cind fierbintelile il prind si pe el, se zbenguieste ca un nebun. Nu-si gaseste loc, luptindu-se barbatii intre ei. Femeia naste citiva pui orbi, intr-un cuib facut, de regula, in scorburile copacilor.

Dusmanul lui neimpacat este omul. E ,vinat ori prins in capcana, caci blana deasa si moale, colorata, iarna castaniu, vara mai deschis, are bun pret. Pielicelele de jder de la noi erau t foarte apreciate candva la tirgul de blanuri din Leipzig.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK