Vidra (Lutra lutra)

Dintre mamiferele ce stau in preajma apei  vidra (Lutra lutra) nu gusta altceva nimic decit pesti si raci.

Obiceiurile ei, conformatia trupului sint in legatura cu mediul din care isi capata hrana. E unul din animalele cele mai inteligente, cele mai dibace, cele mai dragalase.

Dupa infatisare e ca un jder, dar mai lung (1 m). La bot seamana cu un caine; cei vechi o numeati caine-de-riu. Trupul mladios e imbracat cu o blana deasa, cu peri mari si aspri, sub care altii sint mai scurti, moi, o adevarata flanela. Oricit ar sta in apa, nu strabate umezeala prin ei.

E de coloare castanie pe spate, mai deschisa pe burta. Coada e lunga, iar degetele cu gheare sint unite printr-o pielita ca la rata. Are ochii vioi, urechile, mici si dintii ascutiti.

Asa e animalul facut sa se  poata oricind inota. Cind e pe uscat, are miscari greoaie; se tiraste ca un sarpe, se acatara pe copaci mai anevoie. Cum s-a azvirlit in apa, nici pestii nu o intrec la inot. Contra curentului, lasindu-se dusa de curent, se joaca intocmai ca un pisoi in odaie. Acum inoata pe spate, acum pe o coasta, acum se afunda de n-o zaresti. Nu-i vezi urma decit dupa bulbucii de aer ce ies dintre firele de par. Din vreme in vreme isi arata virful botului ca sa respire si apoi iarasi se afunda.

Inghite pestii mici in apa, scotind numai botul afara. Pe cei mari ii tiraste pe tarm, ii pune pe o piatra pe un trunchi de arbore si nu maninca decit anumite parti; urechile pline de singe si muschii de la spate. Cind e pestele mare, ramine aproape intreg. Taranii din Anglia, unde pescuitul in apele proprietarilor era oprit, pindeau vidrele si erau bucurosi ca le lasa si lor ceva, fara sa intre in bucluc cu pazitorii lacurilor. De altfel, ca toate neamurile ei carnivore, este lacoma, ucide cu nemiluita. Satula fiind si daca vede un peste mai la fata, se repede si-l prinde. De aceea e vinata din cale afara; nu e vorba ca si blana ei e de pret.

Stiindu-se urmarita de oameni, fuge de ei. Cit e ziua, sta in vizuina sapata in malul apelor, cu o iesire sub apa si cu alta de aerisire, printre tufisuri, inlauntru isi face culcus moale. Numai noaptea iese la pinda.

E un vinat anevoios, caci cum e vioaie, curajoasa, vinjoasa, desteapta si cu simturile agere, stie usor sa se joace cu vinatorul. La nevoie, ca sa scape de cini, se afunda in apa... si ia-o de unde nu e.

Iarna e mai greu de ea. Apele sint inghetate, unde si unde cu cite o deschidere in gheata. Pe acolo se vira in apa, dar de iesit tot pe acolo trebuie sa iasa daca nu gaseste o alta gaura nu prea departata, pentru ca sa poata respira. Vinatorul o pindeste si e mai lesne impuscata.

Pentru mai buna paza, traieste izolata. Numai cit tine dragostea, are nevoie de tovarasie; atunci se joaca, perechi-perechi prin apa, ca niste foci.Dupa aceea iar isi duce viata separat.

Femeia fata, dupa vreo noua saptamini, doi-trei puisori orbi la care tine ca orice mama. Cind ii iei, tinjeste dupa dinsii, lasindu-se chiar usor prinsa, atit de abatuta ce e .

Avind insusiri asa de alese, lesne se domesticeste, daca e crescuta de mica; ia chiar se dezvata de a mai minca peste. Fiind inteligenta, ajunge sa se tie de stapin ca si un cine, sa se joace cu el, sa vie cind o cheama, sa-l pazeasca. Poate servi chiar la vinat. Chinezii, mesteri in domesticirea, animalelor, se slujesc de vidre, ca si de cormorani, la prins peste.

Pe aiurea se imputineaza pe zi ce trece, caci iazurile sint mai ingrijite,nu ca la noi sa le prinda stuful. Stapinul lacului, nu prea iubeste sai se omoare

pestele fara cistig. Prin Delta si de-a lungul Dunarii, mai ales, se adapostesc mai lesne si nu-si prea bat multi capul cu ea, peste fiind din belsug. De aceea

la noi nu e rara.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK