Cerbul (Cervus elaphus)
Mai rari in Carpatii de Sud, mai numerosi in cei Moldovenesti. Se intilnesc si in cerbarii anume ingradite, dintre care cea mai mare e la Sarlota (Timis) cu vreo 300 cerbi si vaci (ciute).
Cerbul e o faptura mindra, eleganta si puternica, insusiri imperecheate cam rar in lumea animala. Desi poate sa intreaca si 2 m in lungime, are partile trupului asa de proportionate incit nu pare greoi.
Sint exemplare care cintaresc mult peste 250 kg. Chiar asemenea indivizi cind alearga in trap, cu gitul lungit, ori la galop, cu capul dat pe spate, mai iute decit un cal, cind dintr-o saritura au trecut o girla, iti dau impresia agilitatii gazelelor, vestite ca miscari iuti.
Mindra infatisare a cerbului se arata mai ales dimineata, cind se intoarce de la pascut, pasind agale, clatinind din cap, de par coarnele lui ramificate, niste crengi batute de vint. Atunci ii poti admira pieptul lat, puternic, umerii rasariti, gitul lung, putin indoit si turtit lateral, capul de asemenea lung, cu doi ochi blinzi, dar patrunzatori, picioarele subtiri, agere. Podoaba lui sint coarnele ramificate, cu virful cren¬gilor stralucitoare ca de fildes, cu mai multe sau mai putine crengi, dupa virsta. Grele si pina la 15 kg fiecare corn, la cei in putere are macar 7 ramuri.
Lordul PowercouH a prezentat „Societatii Zoologice" din Londra coarnele unui cerb din Carpati, grele de 30 kg . Fiecare corn poate ajunge si de 1,30 m lungime de la baza la virf. Adevarate crengi. Cu toata greutatea coarnelor ramificate, cerbul se strecoara in goana prin padure, cu multa usurinta. Nu alcatuiesc numai podoaba barbateasca, dar si o puternica arma de aparare. Cerbul infuriat, cu ochii inrositi ca la un taur, cel dintii gest ce-l face este sa plece capul in pamint si sa indrepte catre dusman ramura cu iataganele ascutite. Mai ales raza cea mai de jos, zisa a ochiului, indreptata inainte, e ca si coltul mistretului. Vai de cainele ori lupul atins, ii ies pe loc matele.
Podoabe, arme de aparare, coarnele ii aduc din nefericire si pieirea. Mai ales in vremea bataii, toamna, coarnele le pot aduce multe buclucuri si chiar moartea. Constient de puterea si frumusetea lui, cerbul in virsta, frumos si mindru, nu permite altuia sa se apropie de ciutele sale. Daca insa un potrivnic izolat se arata, batalia e gata Uneori, cel voinic provoaca la lupta pe cei de o seama cu dinsul; ii cheama prin ragetul de dimineata, in mijlocul poienii, cind aburii rasuflarii tasnesc din narile largite ca niste trombe de bruma.
E trimbita de vitejie si de mindrie barbateasca. Cind lupta incepe, e o lupta adevarat voiniceasca. Cu capetele in pamint, se repede unul impotriva celuilalt se ochesc, se feresc, vin din nou unul in fata altuia intocmai ca intr-un duel dintre oameni. Unul, mai slab, vlaguit, se retrage invingatorul, mindru, rasuflind din greu, se indreapta spre ciuta din apropiere.
In toiul luptei, uneori, crengile coarnelor se incurca asa de rau, incit amindoi luptatorii ramin locului, istoviti. Sint condamnati sa moara de foame sau cad prada lupilor. Cerbii traiesc in cirduri in general familiale (mama cu viteii). Unii cerbi batrini isi duc viata cu totul in singuratate. Cirdul este condus de o ciuta, care merge in frunte, mereu cercetind. Au simturile asa de agere, incit dusmanul este simtit de la departare, mai ales daca se afla in bataia vintului.
In Bucovina de Sud, sint doua rase de cerbi.
Cel lidvan se coboara vara pina in lunca Siretului si a Sucevei spre toamna, la ragila, se aduna catre poalele muntilor. De aceea e mai lung in trup, cu coarnele mai ramificate, dar mai fragile, cu parul galbui-roscat vara, suriu iarna. Cerbul ragazan nu paraseste muntele. Are trupul mai scurt, indesat, picioarele lungi, blana mai intunecata, grumazul aproape negru, coarnele ramificate, mai tari. Dupa bataie, ciuta (vaca) poarta sarcina peste 40 de saptamani, abia in mijlocul verii fata un vitelus slabanog, mic, roscovan si cu pete albe. Repede-repede insa isi vine in fire, se ridica in picioare si se tine intr-una de mama, care nu-l pierde din vedere, incetul cu incetul creste, ajunge vitel, luind parte la calatoriile cirdului, inveselindu-l cu sariturile lui copilaresti, sub paza batrinilor.
Oricit de simtitori, oricit de prevazatori ar fi, dusmanii ii pindesc. Ursul mai rar, lupul mai des, le curma zilele. Lupii stiu cu cine au a face si nu ataca cerbul batrin decit mai multi deodata. Cel mai mare dusman, insa, tot omul ramine; el l-a rarit din ce in ce, el l-a stirpit chiar de prin multe locuri. E drept, pe cit de frumos, pe atit e de stricator padurii. Hranindu-se si cu muguri ori lastare tinere, copacii cu greu se ridica in urma lor. Dar noi oamenii stim mai bine ca nu sunt nici pe departe mai stricatori decat specia - homo sapiens .
0 COMENTARII
LASA UN COMENTARIU
GALERIE