Scris de: Seceleanu Cristian
Chitcanul (Sorex araneus). Dupa infatisare e ca un soarece; si mita deseori se insala. Dar abia si-a infipt coltii, repede il leapada si nici nu mai vrea sa se uite la el. Pricina e un miros patrunzator, urit, pe care-l raspandeste din niste ghinduri de sub coada. Numai cocostircul si vipera de-l mai maninca.
Mai de aproape privit, se vede ca se deosebeste de soarece prin botul lungit ca un rit si cu mustati rare, dungi. E un animal rautacios si lacom.
Nu-si cruta nici puii. De tovarasi nici vorba; cind poate nu ramine din ei nici pielea.
E raspandit peste tot, se vira pina si prin grajduri. Oamenii au credinta ca daca musca un cal, acesta se umfla si piere.
Ii e frica de lumina si de aceea nu iese decit noaptea, vinand soareci, carabusi. In privinta aceasta e cit se poate de folositor.
Traieste retras, singuratec si "chitcaie" cu glas patrunzator, subtire.
Femeia isi face un cuib undeva la adapost, nascind 5-6 puisori mici, de care nici nu vrea sa stie, dupa cum si fratii se pot minca intre ei.
Noroc ca nu e mare cit un leu, zice Brehm; altfel, dupa lacomia lui si dupa necontenita pradaciune, ar pustii pamantul de vietati.
Un neam al sau (Neomys fodiens), cu trompa mai groasa si indoita ca a unui tapir, traieste pe linga apele din munti. Macar ca nu e mai mare decit un guzgan, se incumeta sa atace si crapustenii. Li se agata de urechi si in cateva clipe le sparge capul, mincind creierii. Nu se atinge de restul trupului. De aceea sint stricatori, omorand multi pesti.
Fam. Soricidae- este reprezentata in. fauna tarii noastre prin 8 specii, in afara celor citate in text intilnindu-se: chitcanul-de-gradina (Crocidura minuta.),chitcanul-de-cimp (crocidura leucodon), chitcanul-de-casa (crocidura russula), chitcanul-de-apa (Neornys anomalus milleri), chitcanul-de-munte (Sorex. alpinus) .
GALERIE