Parsul-Rosu (Muscardinus avellanarius)

Tot prin paduri traieste si pirsul ros (Muscardinus avellanarius), cu infatisarea mai mult de maimuta, cu ochi mari, vioi, cu mustati lungi si urechiuse rotunde; are o coada lunga terminata cu o tufa de peri mai lungi, dar nu asa de stufoasa ca a pirsului-cenusiu.
Blana e moale, matasoasa si roscata.Si el este nocturn. Hrana lui de predilectie sint alunele pe care le maninca cu mare lacomie. Poti cunoaste usor pe unde a trecut, dupa coaja de aluna, care nu e crapata, ci roasa la un capat, atit cit poate pirsul sa-si vire hotisorul ascutit. Si el isi face cuib, un tavaluc cu frunze de stejar, legate cu fire de iarba. Traind numai pe arbori, s-a perfectionat in arta cataratului are picioarele mai lungi si se tine de crengi, uneori numai cu picioarele dindarat.
La fel cu neamurile Iui, cum vine iarna se pune pe somn si doarme mai adinc, pina ce trec chiar viorelele. Mai devreme daca s-ar destepta, n-ar avea ce minca decit doar mugurii copacilor.
Avind o fire mai blinda, se poate, tine in colivii, inveselind, cum incepe amurgul, cu miscarile lui vioaie, mai dragute decit ale veveritei, pentru ca vin de la un animal atit de micut.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK