Lebada (Cygnus olor)

Cea mai nobila ca infatisare dintre toate pasarile de la noi. Chipul ei este cunoscut de toata lumea, chiar daca nu s-ar gasi si prin lacurile din gradinile mai ingrijite din orasele noastre.

In Delta ramine uneori si iarna. Se trage de obicei pe ghiolurile mai izolate, mai departate din calea oamenilor, desi nu e o pasare prea sperioasa. Albul penelor sale, linia eleganta, arcuita, a spatelui, gitul lung si mladios, pe care 1 tine obisnuit indoit, miscarile line pe apa o fac sa fie admirata si respectata!

Pare ca o statuie taiata in marmora alba, inoata linistit, alunecind elegant pe luciul apei, de lasa in urma citeva unde. In fierbinteala dragostei isi ridica in laturi aripele boltite, capatind o infatisare impunatoare.

Nu-i prea place sa mearga pe uscat, caci trupu-i greu abia-l poate tine pe picioarele scurte, galbene, date indarat. Ceea ce le face mai simpatice, ca si pe turturele, este viata lor familiara. Totdeauna le vezi perechi-perechi, traind in buna intelegere, tacute, rar scotind cite un gigiit strident, ca si cind si-ar da seama ca glasul nu este potrivit cu mindrul lor chip.

Alte pasari de balta nu prea vin in atingere cu ele, caci au atit de impunatoare demnitate, incit sint ocolite, iar cind niste ratuste mai obraznice se dau pe aproape, lebada stie repede sa le alunge, ferindu-se de amestecul cu vulgul.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK