Nagitul (Vanellus vanellus)

Ciuda mare a ramas in popor contra acestei pasari neastamparate, vesnic in miscare, vigilente. Obiceiul de a se ridica in aer, de a se invirti in loc deasupra punctului unde se gaseste cuibul o scobitura in pamint, cu citeva paie uscate drept culcus  si de a striga mereu Ì´ivit-tivitÛ¬ cind mai prelung, cind mai scurt, dar totdeauna ascutit, sonor, poporul il pune in legatura cu serviciul pe care-l aducea × pasarea-tatareasca × navalitorilor, aratind locul din stuf unde se ascundeau bietii romani. E si intr-aceasta dovada simtului de observare al poporului, iar faptul exact e pus in legatura cu necazurile lui de veacuri.

Poporul insa nu e rau la suflet, ii e ciuda pe nagit, dar nu-1 urmareste ca sa-l distruga. De altfel sint si pasari care nu-l pot suferi. Uliul, eretele, ciorile l-ar sfisia daca ar putea. El e acela care, indata ce vede o pasare de prada,da de veste si celorlalte pasari, strigindu-le: paziti-va, ascundeti-va, dusmanul e in preajma voastra. Uliul se repede sa-l insface. Ti-ai gasit. E o frumusete sa privesti cum se joaca nagitul in aer cu un uliu, cum se apropie de el parca s-ar lasa sa fie prins, cum aluneca intr-o clipa, indepartindu-se repede. Asa intr-una il hartuieste pina ce-1 vlaguieste de tot. Ii e lehamite uliului sa-1 mai urmareasca si la urma toata se da batut.

Caci, in zbor nagitul e neintrecut. E doar un reprezentant al acelor pasari care-si duc traiul la marginea marii si al caror cimp de exercitiu, de placere, este spatiul larg de deasupra apei. E stapin pe toate miscarile. Cind zboara linistit, cind se inalta; acum se da de-a tumba prin aer, acum se lasa ca sageata. Placerea lui e zborul nu numai ca iuteala ori ca distanta, ci ca variatie a miscarilor.

Fara sa fie puternic, e curajos, intreprinzator, istet. Se teme de om, mai ales de vinator; dar cind e sa-si apere puii, se incumeta sa sara Ia el, zburindu-i deasupra capului, atingindu-l aproape cu aripele, gata sa-i scoata ochii cu pliscul destul de scurt, dar ascutit, puternic. Cind vede ca un dusman se apropie de cuibul sau, indirjirea, e la culme, dar si viclesugul. Femeiusca se pune inaintea dusmanului, se apropie de el. asa incit crezi ca e gata sa fie prinsa; repede se departeaza, iar se apropie. Prin jocul acesta cirmeste drumul dusmanului din calea spre cuib, il departeaza de pui, iar cind socoate ca pericolul a trecut, isi reia zborul spre ciuda urmaritorului.

 La infatisare e elegant. Are portul tuturor ciovlicilor, inalt in picioare, cu trupul bine incheiat, cu gitul scurt; calca mindru. Pe cap, pe git si pe piept e negru stralucitor; pe spate si aripi e verde batind in albastru; pe obraji si pe pintece e alb. Podoaba lui este un mot subtire de pene lungi, indoite in sus, care-i da o infatisare razboinica.

Vine la noi de cum se desprimavareaza, nici n-apuca bine sa se topeasca omatul si el e la post.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK