Stircul-Mare-Cenusiu (Ardea cinerea)

Cel mai mare dintre stircii de la noi este  stircul mare-cenusiu (Ardea cinerea), care se avantura pina-n vaile muntilor, oriunde gaseste un ochi de apa mai maricel. E ca presarat cu cenusa, unde mai multa, unele mai putina, cu stropituri de pene albe, in lung; numai marginile aripilor sint negre, ea si citeva dungi in lungul gatului. Podoaba lui sint doua-trei pene la ceafa, mai lungi, prelungirea penelor negre ce le acopera virful capului ca o scufie.

Cind sta linistit, panditor, are ceva din privirea vicleana a dracului din Faust. Sint cei mai uriciosi, mai morocanosi,fricosi si mai banuitori. In schimb, cind sint stransi de aproape de vreun hultan, se apara cu indarjire. Sulita e pliscul lung, ascutit, puternic, scutul sint aripile. Tinta loviturii sint ochii dusmanului.

Nu era distractie mai placuta, pentru cei din evul mediu, decit lupta in aer intre soim si un stirc-cenusiu. Zburau penele si de la unul si de la altul, ca fulgii de zapada. Incercarile stircului de a lovi soimul, care si-a infipt ghearele in spatele victimei, dadeau impresia, in lumina aerului limpede, unor incolaciri de serpi, care cad din cer.

La noi sint multi, prin tarile din apus sint o raritate azi, coloniile de cuiburi × heroniere × odata erau ocrotite de autoritati.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK