Stircul-Pitic (Ixobrychus minutus)

Stircul Pitic (Ixobrychus minutus), unul din cei mai raspinditi in tara noastra, nelipsind de nicaieri unde este un iaz cu ceva papura pe linga el. Cit e ziua de mare, sta ascuns in stuf sau intr-un arbore. Nu-l poti lesne insa baga in seama, asa de bine ce stie sa-si aleaga locul, in potrivire cu imbracamintea lui intunecata pe spate, ruginie pe piept.

Sta ascuns, dar foarte simtitor. Inainte de a-l putea zari, te-a si simtit. Un fisiit de aripi si pe urma ia-l de unde nu-i. In toata siguranta insa se simte numai in papura, unde e ca veverita in padure.

Numai prin pozitie, uneori, starcul, poate fi asemanat  cu pinguinii, penajul fiind cenusiu cu o pata negricioasa pe spate .

Nu numai ca se poate furisa lesne unde e desisul mai mare, dar se misca in lungul ramurii de stuf, cum fuge veverita pe crengi. Nu se da de gol, cit e in papura, Doamne fereste; poti sa azvirli cu pietre, ca sa-l sperii; el sta linistit, tace chitic si numai daca vede ca se ingroasa treaba, atunci o zbugheste din papura.

De cum se lasa noaptea, este in elementul lui. Fara sa-l vezi, il stii cam unde este il cunosti dupa glas. Mai ales primavara, cind barbatul se ratoieste pe linga femeie, cinta, draga Doamne,scoate insa un sunet gros, scurt, pare ca ar fi un grohait de porc. De aceea si poporul, prin unele parti, ii zice scroafa-de- balta. 

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK