Pescarusul-albastru (Alcedo atthis athis)

Pescarusul-albastru (Alcedo atthis athis) are obiceiurile unui pribeag, tacut, singuratic si ursuz, vietuind prin locuri care nici pe departe nu seamana cu acele de unde se trage.

Daca ai norocul sa-l zaresti, tine-te cit poti de linistit, caci la cea mai mica miscare isi schimba locul.

Ce ciudat e! Se pare ca ar fi de piatra, fara nici un semn de viata , inveti de la el ce e rabdarea.

De marimea unei vrabii, dar cu capul mare, cu pliscul lung, negru, gros si ascutit la capat, cu coada ca retezata cu foarfecele, sta ceasuri intregi, neclintit, pe o piatra, un par, o creanga de salcie. Cu ochii mari cauta spre luciul apei linga care traieste. Deodata il vezi ca se repede ca o sageata, cu capul inainte. Se intoarce curind cu un peste in gura. Tacticos, il suceste, il invirteste in plisc, de ai crede ca se joaca, pina ce-l potriveste asa, ca sa vie cu capul inainte si sa-l inghita mai lesne. Dupa ce s-a ospatat, iar se pune la pinda, iarasi sta ceasuri intregi nemiscat, cu privirea tinta spre luciu! apei, visind poate la rudele sale departate dinspre padurile ecuatoriale. De altfel greu e sa-i scape prada. Daca nu nimereste pestisorul dintr-odata, se ia dupa el la inot, servindu-se de aripi ca de lopeti.

Cind a gresit lovitura, nu se supara, nici nu-si pierde cumpatul, ci vine la loc, ca si cind nu i s-ar fi intimplat nimic, dimpotriva. Numai cind apele sint tulburi si pestii in siguranta, atunci luindu-si nadejdea, nu se da in laturi de la un ospat cu melci, lipitori ori insecte de apa.

ti-e mai mare dragul sa-l privesti si de frumusetea lui. Mai ales cind o raza de soare cumva il bate, nu stii, e vietate ori faptura din povesti, taiata din pietre scumpe? Pe cap poarta niste pene, tivite rotund, de coloarea maslinelor, verzi, incondeiate cu dungi albastre, ca o diadema de safire. Pe spate e verde inchis, ca si pe umeri, pe cind coada e ca sineala albastra. Pe sub ochi are o dunga roscata, intovarasita de alta  albicioasa, care se lateste spre git. Sub barbie e alba, pe piept, si pintece de coloarea jderului, iar piciorusele, care abia se vad, sint caramizii.

Ii e dor de soare, flori si tovarasi tot asa de frumosi ca el. Altfel nu ti-ai lamuri de ce sta tacut, singuratic, morocanos, fara sa scoata o nota mai vesela. Cel mult isi sufera soata in apropierea lui. Altfel e ca un tiran  las fata de dusmanii mai mari, artagos si gilcevitor fata de pasaruici mai mici.

Cind il superi, zboara o bucata de vreme tot pe deasupra apei si se duce sa se aseze in alt loc prielnic pentru pinda.

Nu-si pierde vremea in zadar, caci pe linga toate e si strasnic de nesatios. Numai cind trebuie sa se ingrijeasca de cuib, mai paraseste apa, desi nu se retrage prea departe.

Cuibul si-i face in malul de lut de linga piriu. Pliscul ii serveste drept sfredel, picioarele cu gheare ascutite, drept sapa. si asa isi face o sapatura ca de un metru de adinc, in lut, iar la capat o largeste ceva. Pe cit e de frumos la infatisare, pe atita in casa lui e urit.

Femeia pune ouale, albe si rotunde ca de marmura curata, peste scheletele de pesti ori chitina insectelor, care tin loc de puf. De altfel barbatul e bun tata  cata cu drag la puisori, aducindu-le de mincare, chiar dupa ce pot zbura.

Prin obiceiuri, prin frumusetea penelor ca si prin infatisarea trupului scund, grasun si cu capul mare, e una din curiozitatile lumii noastre pasaresti. Se tine numai pe linga ape, de la munte pina la delta  rar ne paraseste in vremea zapezilor mari.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK