Cucul (Cuculus canorus)

Mai rar pasare care sa joace un rol atit de insemnat in poezia populara si in credintele romanului,cum este cucul (Cuculus canorus).

Tinar si batrin, flacau si fata pindeste sosirea cucului,cam pe la Blagovistenie sau Buna-Vestire. 

Bunavestire × numita si blagovestenie, sarbatoare crestina inchinata anuntarii nasterii lui Isus Hristos (25 martie).

Nu e numai bucuria ca s-a dus iarna,anuntarea primaverii o spun clopoteii si mitisorii de salcie. Se crede insa de cuc ca poate prevesti soarta de peste an, omului.

Ë Mi-a cintat cucu in fata Û¬ inseamna noroc,bine. Dimpotriva: Ë Cucu-n spate-mi-a-cintat Si moartea m-a sagetat Û .

Vai de sufletelul bietei fete, careia cucul ii cinta de mai multe ori cind ea il intreaba:cucu cuculet, dupa citi ani m-oi marita?

Supararea, bucuria, dragostea de peste an, de la cuc capata dezlegare;el e intrebat, cum se intrebau in vechime oracolii. De aceea si pomenirea cucului in multe poezii populare, de aceea si observarea mai amanuntita a vietii acestei pasari, aratata prin proverbe ori cuvinte intelepte 

Datoreste dragostea si cantarea din partea poporului, multumita si obiceiurilor lui.

E o pasare calatoare.De cum se imprimavareaza umple padurile noastre de la ses ca si de la munte cu strigatul de toti cunoscut,doua silabe sonore,cu-cu,cu-cu,raspicat, pronuntate si cu putere azvirlite.

E asa de caracteristic cintecul cucului, incit si alte popoare tot Cuc l-au botezat . E credincios locului ales, in care nu mai permite altui cuc sa se amestece. E domeniul lui in care se misca de ici colo.De un neastimpar de copil, abia l-ai zarit pe o creanga strigind cu-cu, cu-cu, umflindu-si gusa, cascind pliscul,rasfirindu-si coada si aplecindu-se ceva inainte. O clipa a stat  batind repede din aripi s-a mutat pe alt copac si asa intr-una, cit e ziua de mare. E neastamparat, pentru ca e de o lacomie fara seaman, toata ziulica maninca si nu se mai satura,in aceasta privinta e una din pasarile cele mai folositoare, caci hrana lui cautata sint omizile paroase.

Primavara, dupa ce frunza de fag straluceste la bataia soarelui parca ar fi de metal,e mai neastimparat decit oricind, caci e in fierbinteala dragostei. Atunci nu mai tace din gura,te innebuneste cu strigatul lui din zori pina-n seara. Atunci ii auzi cintecul cunoscut, insotit si de alte tonuri, ca un ris ragusit.

De aceasta perioada se leaga una din apucaturile cele mai nefiresti si ramasa inca neexplicata complet.

Cucul nu-si face cuib si nu-si cloceste ouale.Partea femeiasca le pune in casa altor pasarele, unde se intampla, macar ca alege mai mult pe ale acelora care se hranesc tot cu insecte si cu larve. Cind ii vine a se oua,se duce si se oua in cuibul cintitei sau al pitulicei. Nu pune mai mult de un ou, dindu-si bine seama ca ar fi peste puterile gazdei micute sa dovedeasca hranirea a doi pui de cuc.Daca n-a gasit cuibul potrivit, cind ii vine a se oua, se oua jos pe pamint,ia oul in plisc si-l pune unde trebuie. Chiar Aristotel pomeneste acest obicei al cucei.

Dar atatea s-au mai scris, in legatura cu el, incit nu stii ce sa mai crezi. De altfel nu poti deosebi ce e adevarat, de ce e infloritura, caci este foarte greu sa poti urmari pasarea sprintara, care se fereste de toata lumea, dindu-si seama ca face o fapta urita. Ba ca pasarica de gazda e bucuroasa sa faca binele , ba ca tilharoaica de cuca, punindu-i pe al ei, azvarle jos din oule gazdei.

Ceea ce e sigur,e ca puiul de cuc,lacom,nesatios,urit la inceput,nu se poarta cu recunostinta fata de parintii lui adoptivi,care-i cara,ii cara mereu de mincare si pare c-ai turna intr-un sac fara fund.Ca sa se sature,sa nu mai imparta mincarea cu altii,puiul de cuc se cazneste si arunca din cuib pe adevaratii copii ai casei,iar dupa ce a capatat aripi se duce in lumea lui.

CucuL este un singuratec. Nici nu vrea sa auda de gospodarie,de pui,de grija parinteasca.Isi duce viata umblind din creanga in creanga, de unde si vorba Romanului "a trai ca un cuc".

E destul de frumos la infatisare. Cam ca o mierla de mare,e plumburiu pe cap,spate si aripi. Coada e mai inchisa, cu pistrui albi;e lata, rasfirata si indreptata in sus.Pe piept si pe burta e ca soimul,albicios si cu dungulite valurate de-a curmezisul.Citeodata,mai rar,e imbracat in haina cafenie in loc de cenusie.

Dupa ce a trecut perioada dragostei, cind cinta pina ce raguseste, se astampara.Poporul crede ca amuteste, dupa ce a mincat cirese. Rar cind se aude mai tarziu.Cum da spre sfirsitul verii,chiar pe la Sanziene,isi cam cauta de drum,spre tarile calde.Cum aude glas de coasa indata lasa tara noastra.

Si in calatoria lui indepartata tot singuratec ramine sau cel mult se aduna doi,trei la un loc. Zboara iute, batind des din aripi,dar nu tine impotriva vintului.De aceea, poate apuca la drum inaintea altor pasari,ca sa aiba vreme sa poposeasca prin locurile cu insecte.Dusmani nu prea are, caci e foarte prevazator,scapand prin zbor in desisul huceagurilor chiar de privirea agera a uliului.

Primavara se intoarce din nou si,dupa unele observatii,ca si cocostircul,vine tot in vechiul lui domeniu.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK