Vulturul-Sur (Gyps fulvus)

Vulturul-sur (Gyps fulvus ), des inca in Dobrogea, a cam pierdut orice drept la numirea de regele pasarilor; in orice caz e un rege decazut in el nu se ascunde decit lacomia. Cind da de un cadavru, fie chiar imputit, se repede ca o hiena; cu o lovitura de clont ii deschide burta; infometat incepe a rupe din ficatul putrezit, iar matele le trage afara, intinzindu-le, tinindu-le cu ghearele ca sa le poata rupe. Capul mic si gitul gol, lung, sint pline atunci de singele si murdariile imprastiate, din burta rascolita a cadavrului. Atit de mult inghite, incit ca sa mistuiasca tot ce a mincat, sta vreme indelungata nemiscat, prostit ii poti lovi cu batul, fara ea sa incerce sa se apare. E lenevit ca un sarpe boa satul.

In schimb, tocmai prin lacomia lui, aduce un mare serviciu. Vulturii acestia sint curatitorii de cadavre, crematoriile naturale. Prin ei dispar miasmele infecte ale materiei putrezite. Pentru aceasta, aiurea, unde cadavrele ar fi un pericol pentru viata omeneasca, vulturii gulerati, ̣reuzete de flacari vii prin care natura face sa treaca tot ce ar distruge viata superioara۬ sint cinstiti, aparati chiar si prin legi anumite.

Vulturii sint reprezentativi pentru decorul lumii pasaresti. Ei pastreaza inca infatisarea impunatoare; au privirea mindra, uneori mai agera, alteori mai stearsa. Traiesc in izolare sublima, nu se amesteca cu vulgul, troneaza in locurile greu accesibile. Prin aceasta insa puterea lor ramine de cele mai multe ori inerta, nefolosita, ca un simbol, iar inteligenta nu se mladie dupa variatia intreprinderilor. Sint maiestosi, dar inceti la miscari, sint mindri, dar lipsiti de vioiciune.

Adevaratii rapitori, cei multi, sint pretutindeni; la ses, la munte, in paduri ca si in stepe, deasupra baltilor ca si pe linga gospodariile omenesti. Unii sint credinciosi pamintului nostru, stind vara si iarna la noi, altii, cei mai multi, calatoresc urmarind prada.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK