Randunica (Hirundo Rustica )

Randunica .Cine nu-i cunoaste infatisarea caracteristica? Se spune de fregata , pasare din neamul pescarilor, ca nu stie decit sa zboare in aer e viata ei. Trupul ei intreg e numai aripi. in zbor maninca, in zbor se odihneste. Pe stinca de piatra sta stanjenita.

Rindunica e fregata uscatului. Este expresia cea mai perfecta a fiintei , intocmita pentru zbor. Trupul ei este ca o suveica. Capsorul mic, terminat, cu un pliscusor, abia rasarit dintre pene, dar despicat "pina la urechi", e tot una 

cu trupul e un capat al suveicii vii. Un git lung ar stinjeni la zbor. Pieptul e larg,caci in el sta taria aripelor,incolo, trupul se subtiaza. Cind o iei in mina, iti vine greu sa o tii. Tusneste lesne, aluneca tocmai ca un peste.

Semnul distinctiv ? Coada taiata ca o furculita cu doi dinti. Penele de la mijloc i lea smuls feciorul zmeoaicei, incercind s-o prinda, cind fata cu parul de aur prefacuta in rindunica, a zburat pe fereastra.

Incolo e numai aripi; doua aripi lungi, ascutite la virf si rascroite asa ca seamana cu o coasa, cu care despica aerul. Toata dragalasenia, toata arma de aparare, toata vioiciunea ii sta in aripi. Mereu zboara. Ca sageata se lasa din cuib ca uliul se inalta in vazduh; ca sarpele aluneca in aer. Pare ca nici nu da din aripi. Mereu vireaza. Cu o singura pasare, ai impresia ca ograda ti-e plina de rindunele. Labirintul cel mai incilcit il trage prin aer; acum aproape loveste cu aripile pamintul, acum ii simti pe obraz unda de aer lasata de zborul ei iute, mereu invirtindu-se locului!

Ca si fregata (Fregatele fac parte din familia Fregatidae, ordinul PELECANIFORMES, si sint raspindite in zona marilor intertropicale), rindunica nu se asaza decit o clipa pe marginea acoperisului sau pe sirma de telegraf. Picioarele sint putin dezvoltate; abia se vad dintre penele de pe burta. Cind sta, pantecele atinge suportul; de ar fi sa mearga, trupul s-ar tiri. De aceea chiar in zilele posomorite, noroase, cind nu-i place sa zboare si e silita sa stea, ea rar isi schimba locul; unde s-a asezat, acolo a incremenit, in schimb, de indata ce soarele se iteste de dupa nori, florile se deschid, iar insectele isi iau viata obisnuita, rindunica isi intinde aripile.

Ga si fregata ea maninca din zbor ,de aici si toate cotiturile, ce ni se par jocuri, pe care le face. Pliscul e mic, dar gura e o adevarata pilnie cind e larg cascata. Insecta nu e ciupita ci e prinsa din fuga aripelor.

In stepele Dobrogei, catre toamna, iarba foieste de armata cosasilor de tot soiul. Cind calci prin ea, sar insecte din toate partile. Rinduneleie iti tin tovarasia. Ai crede ca din dragoste te petrec, ori din zburdalnicie. Te ating aproape cu aripele, zburind inainte, intorcindu-se indarat, mereu cu strigatul lor de uit-uit  ascutit, in adevar au bucurie, caci le rascolesti hrana. Pe linga pasii calatorului, ea isi umple stomacul cu insecte. De aceea vin roi. D-apoi deasupra apelor? Pare ca zboara doua rindunele nu una. Cea din aer asa rade fata apei, incit zborul ei este aratat prin dira valurilor lasate in urma de sfircul aripelor. Sub apa o intovaraseste oglindirea celei de deasupra.

Dupa imbracaminte nu e frumoasa; dragalasenia ei i-o da zborul. Peste tot e cernita, e neagra lucitoare, cu reflexe albastrii; pe frunte si gusa e castanie, iar sub barbie, de unde a apucat-o feciorul zmeoaicei cu miinile pline de singe, cind a gasit inelul in pintecele pestelui, i-a ramas pina-n ziua de azi o pata roscata.

Grija ei cea dintii, de cum rasare ca din senin in locurile noastre, e sa-si viziteze locuinta din anii trecuti. Cuibul ei nu e numai locul unde cloceste femeiusca, ci casa, familia, credinta si iubirea.

De aceea il cladeste trainic, nu din paie, din crengi prin frunze, ci din valatuci, cum isi cladeste si sateanul nostru casuta. Numai ce Ie vezi la claca in jurul unei fintini, unde glodul e mai moale! De acolo isi iau lutul, il inmoaie cu stupitul cleios, il amesteca cu paie si chirpiciul este gata. Daca vremea e buna, intr-o saptamina, minunea de casa e terminata. O asaza sub o grinda, un capat de caprior, linga un ogeag din pod sau chiar intr-o odaie parasita. Casa trebuie sa aiba doar un acoperis! Acolo este fericirea ei.

Nu e priveliste mai invioratoare decit sa stai ceasuri intregi si sa privesti la desfasurarea tuturor simtamintelor pe care noi Ie credem legate numai de oameni. Cit cloceste femeia, barbatul o pazeste, o hraneste, ii tine de urit. Credinta in casnicie, de la rindunele se poate invata.

Puii de rindunica, cum au iesit din tulee si li s-a luat casul de la gura, se incumeta sa iasa din cuib, caci picioarele lor sint dezvoltate; se pot tine pe crengi, pot tupai pe pamint. Picioarele rindunelei batrine sint niste monturi. Aripele sint totul. Pentru ca puiul sa se poata avintura la zbor, trebuie sa steie vreme mai indelungata in cuib si pe linga cuib.

Cuibul e familia, e casa parinteasca. Cu ce rabdare nu intind puisorii giturile lor scurte si nu casca gura mare, ca sa le vire pe git mincarea. Cita gingasie, veselie, multumire nu se imprastie din jurul unui cuib de rindunica. Dragostea de copii le-a facut bune la inima si pentru semenele lor. E una in pericol? Toate ii sar in ajutor. Nu pot mare lucru, dar prin zborul lor iute, incilcit, prin tipatul lor des, ascutit, sperie  uliul, mita, nevastuica.

Ajutorul reciproc e dovedit prin numeroase observatii:

"O rindunica a intrat intr-o casa, cum se intimpla adesea in zborul ei nebunatec. Proprietarii erau gata de plecare la bai. N-au bagat in seama prezenta rindunelei decit la intoarcere dupa o luna. Mare le-a fost mirarea. Ca sa-si lamureasca faptul de ce n-a pierit rindunica fara mincare si apa atita vreme, nu i-au dat drumul imediat. Ea a fost hranita de rindunelele de afara. Un geam dintr-o odaie era spart intr-un colt . Nu putea patrunde rindunica, dar putea viri capul prin spartura. Tovarasele ei de afara au prins de veste de situatia celei inchise si veneau regulat de-i aducea mincare; i-o dadeau in gura prin spartura geamului."

Vioiciunea zborului, dragalasenia fiintei, dragostea familiala au facut ca si poporul nostru sa iubeasca rindunelele. Nu s-ar atinge cineva de un cuib de rindunica, Doamne fereste. Dimpotriva, casa cu rindunele e casa cu noroc. Asa de mult s-a pastrat traditia respectului de viata pentru aceasta pasarica, incit nici copiii cei rai din fire, care au o bucurie draceasca sa strice cuiburile de pasarele, nu se anina de cel de rindunea. Punind mina pe puii de rindunica,i se umple palma de negi. Aceasta spaima de pedeapsa isi are rezultatul bun, caci rindunelele curata locurile de insecte stricatoare.

Spre toamna, cind vine vremea sa-se calatoreasca, se aduna in stoluri mari, tinar cu batran; innegresc acoperisurile bisericilor ori indoaie sarmele de telegraf sub greutatea trupului lor. Nu sint parca prea bucuroase sa plece din tinuturile noastre. Se ridica in nori, fac exercitii de zbor cu puii din vara, seintorc indata, pina ce intr-o buna zi nu au mai ramas decit una, doua, ratacite slabite, lasate pieirei.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK