Toiul (Siita europaea)

Neamurile pitigoilor sint mai toate pasarele dragute, neastamparate. Pe multe insa in frumusete si vioiciune, pare ca le intrece  toiul  (Siita europaea), destul de mare la trup (14 cm), cam rotofei, dar frumos impodobit. Pe spate e ca floarea de cicoare, pe piept ca uns cu lutisor. Gusa e albicioasa, iar de la ochi in lungul gatului e tras cu pensonul o dunga negrie.

Traiesc perechi, rar in societate, mai mare cu ai lui  in  schimb, le place sa se amestece cu ceilalti pitigoi, punindu-se la intrecere in galagie si neastimpar. E o pasare de copac nu prea se avintura prin iarba. Pe crengi insa e acrÍ¢alul cel mai mester. Acum se urca repede pe crengi, acum se intoarce indarat, acum se lasa cu capul in jos. Cu pliscul lui ascutit poate ciupi cea mai mica insecta, dupa care alearga pina ce o gaseste prin crapaturile scoartei. Cind insecta se ascunde, pliscusorul ei despica solzii scoartei pina ce da de victima pe care a urmarit-o cu atita indirjire. O clipa nu-l vezi stind linistit, odihnindu-se. Dar nici din plisc nu tace. Mereu repeta tin-tin-tin, delicat, dar indeajuns de tare ca sa spuie unde se afla. Mai ales cind il apuca dragostea e si mai ghidus. Se joaca pe virful copacilor cu tovarasa lui, pare ca ar fi doi copii.

In partile unde cloceste, adeseori ocupa cuibul parasit de vreo ghionoaie, cu care se aseamana in unele obiceiuri, de unde numirea lui nemteasca Specht-meise (ghionoaie-pitigoi). Nu-i place insa sa aiba poarta prea larga pentru trupul ei. De aceea o zideste. E mester in aceasta ca si rindunica. Aduce in plisc cite o bucatica de noroi si cu atita mestesug o aseaza, ca si zidarul caramizile, incit zidul e repede gata, nelasind decit o deschidere mica mica atit cit poate ea incapea.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK