Anghila (Anguilla anguilla)

Asemanatoare cu tiparul este anghila (Anguilla anguilla) .Anghila face parte din familia  Anguillidae, ordinul  ANGUILLIFORMES  in tara noastra se intilnesc exemplare izolate .Mult mai mare, ajungind uneori cit un sarpe lung si cintarind peste 15 kg. Mai inainte vreme se credea ca nu intra in Marea Neagra. Putini, dar tot se gasesc in Dunare.

E unul din pestii cei mai curiosi, asupra vietii carora s-a scris mai mult decit asupra tuturor. Legendele cele mai bizare se gasesc despre el, in cartile mai vechi. Ba ca nasc pui, ca vipera, ba ca ies pe lume, asa, din nimica, dintr-o data (generatie spontana). Chiar marele Aristotel era de aceasta parere. Totul se tragea din faptul ca desi se prind pretutindeni cu sutele de mii, rar s-a dat peste un individ cu icre.

In realitate, anghila duce o viata zbuciumata, nelamurita in totul decit dupa razboi, prin rabdarea si perseverenta danezului J. Schmidt ajutat si de guvernul sau. Danezul Johannes Schmidt, intre 1904×±920, a cercetat  si  lamurit ciclul vital si migratia anghilelor .

La noi se intilnesc rar, rar de tot, poate si din pricina ca avind prea multi pesti de ceilalti, mai usor de prins, ei nu sint bagati in seama. Se pescuiesc putini la Galati; s-au gasit in lacul Tatlageac intre Agigea si Mangalia. Acestia se urca probabil din Marea Mediterana si ramin izolati.

Aiurea insa, in Italia, Spania, Anglia si Germania, o intreaga categorie de pescari se ocupa cu prinderea acestui peste, cu carne albicioasa, dulce si grasa, desi cam grea de mistuit. Afumatorii sistematice, industrii mari costisitoare se bizuie mai mult pe prinderea tiparului in Italia, la gura Padului, sint instalatii uriase pentru a prepara cele 2 500 000 kg anghile prinse mai in fiecare an.

Anghila este un peste calator. Spre deosebire de morunul nostru, ea traieste, creste, se ingrasa in apele dulci, de unde pornesc cirduri nenumarate spre adincul marii, spre a lepada icrele. Atita se stia pina in anii trecuti. Unde se gasea cuibul lor, in ce conditii depuneau ouale, ramasese o taina din largul Oceanului. Acum insa s-a dezvaluit adevarul, rupindu-se pinza necunoscutului de atitea veacuri.

Dupa cum rindunica ori cocostircul fac drum lung din tarile calde, unde ierneaza, pina la noi, unde clocesc, tot asa anghila calatoreste din Europa,unde creste, pina in dreptul Mexicului, la radacina Curentului Golfului din mijlocul Oceanului Atlantic. Acolo, in adincurile dintre Antile si Insula Bermude, in padurea algelor impleticite care ies la fata apei, formind Marea Sargaselor × spaima corabierilor de altadata × anghilele adunate din toate partile joaca hora nuntii. Miliarde de icre sint lepadate, caci din fiecare femeie de anghila ies macar un milion de oua. Batrinii pier puii iesiti nu se aseamana cu parintii, cum nu se aseamana mormolocul eu broasca.

Anghila batrina e ca un sarpe, lunga, cilindrica, putin turtita pe de laturi, cu capul ca de stiuca. O inotatoare subtire incepe de la jumatatea spinarii pana la coada, intinzindu-se pe burta pina pe la mijlocul ei. Doua aripioare, linga cap, ii servesc drept lopeti. Se misca serpuind. Trupul ei, de culoarea milului, este balos, solzisorii marunti fiind unsi cu un soi de suc moale, ceea ce-i usureaza sa se strecoare prin crapaturile cele mai mici dintre pietre.

Puii sint deodata ca o frunza de salcie si asa de stravezii, incit ai putea citi printr-insii, ca printr-un cristal.

De cum s-au nascut, incep drumul departat al pribegiei, de-a lungul curentului cald al Golfului, care se rasfira cind ajunge in dreptul Europei. Vin in cirduri atit de mari, incit se turbura apa; pare laptoasa. Pescarii ii pindesc, prinzindu-i cu niste mari polonice, cum se scot chefalii din cotetele din Razelm. Ca sa-si poata face cineva o idee de puzderia acestor pesti, un exemplu ajunge.

La gura riului Sedern, din Anglia, care se varsa in canalul Bristol, unde puhoiul lor e in toi, fiecare pescar prinde intr-o singura noapte 250 kg de peste, in fiecare kilogram intrind vreo 2 000 de pui.

Citi scapa din mina omului se vira in riuri, dar nu toti, caci se aleg. Cei ce vor deveni barbati ramin mai spre gura fluviilor, unde apa dulce se amesteca eu cea a marii. Femeia se urca in susul fluviului, despartindu-se in cirduri mici, la fiecare afluent mai de seama. Nici o piedica nu le opreste in drum. Chiar pragurile pe care nu le trec pastravii sint trecute de anghile. Ajung astfel in uscat, pina la lacul Constantei, pe valea Rinului, pina in lacurile inalte norvegiene, care isi varsa apele in cascade, spre nivelul marii.

Pescarii din tinuturile favorizate le usureaza urcarea pragurilor mari, punindu-le anume scari facute din crengi. Prin partile Balticii, unde ajung mai putintei, se aduc, in vase mari, puii pescuiti in canalul Bristolului, spre a fi apoi aruncati in riurile din Prusia occidentala. in acest chip puii de anghila, cit o rima de mari, stravezii, incep sa prinda carne in apele dulci, unde traiesc 5ײ0 ani, hranindu-se cu pestisori, cu racusori. Noaptea ies din apa, apuca razna peste cimpiile cultivate, adapostindu-se in orice mlastina in acest chip trec dintr-un riu in altul. Pot ajunge si in conductele de apa; cad in fintini de unde nu mai scapa.

Fapt sigur e ca anghilele se ingrasa in apele din Europa, iar intr-o buna zi, asa netam-nesam, impinse de instinctul procrearii, iau drumul indarat spre mare, intorcindu-se de unde au venit. La gura riurilor, barbatii asteapta, in cirduri tot mai numeroase, adunindu-se ca apa din riuri, formeaza alaiul nuntii in vremea aceasta de drum lung, in largul marii, tot pe la adinc, se dezvolta si organele reproducatoare, inchircite cit animalele au trait in apele dulci.

Se aduna anghilele care au pornit in lumea larga pentru hrana. Nunta lor o savirsesc in taina adincurilor de apa sarata. Acolo leapada icrele, dar acolo isi gasesc si mormintul, caci inapoi nu se mai intorc decit puisorii.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK