Pastravul (Salmo trutta fario)

Apa din piraiele de munte este iute, curata, turburata o clipa, repede se limpezeste, de poti numara pietricelele de pe fund. Loc pentru pesti multi, nu prea este. Cei ce se incumeta sa traiasca in piriiasul zglobiu trebuie sa-i infrunte vioiciunea; sa fie buni inotatori, sa se joace cu.valurile, sa fie ageri ca si apa si sa nu aleaga mancarea, caci nu e de unde, iar ce este e greu de prins.

In asemenea ape Pastravul (Salmo trutta fario)  e stapanul. Trupul e sageata vie; lung, indesat, are aripioarele de dinainte destul de lungi, iar cea de la coada e scobita putin la mijloc. Ochii mari sint cercetatori. Gura, larga, cu dinti ascutiti, arata ca nu-i poate scapa nimic.Unii mai mascati cu niste pete, ce insira de-a lungul spatelui de-i poti vedea ziua, prin limpezimea apei, cum e in lacul de Munte , incadrat de brazi.

Cum e apa, asa e si culoarea solzilor lui marunti, desi, lucii. Apa de munte oglindeste cerul, dar si cetinile de brad; ea e neagra la coturi ca un ochi adinc, e argintie cind  aluneca peste prundisurile de bicazi (cremene). Asa e si culoarea pastravului: albastra-verzuie pe spinare, cu fluturasi aurii pe de laturi, cu praf de argint pe burta. Nu te poti satura sa-i admiri vioiciunea si usurinta cu care inoata. Acum se repede ca sageata, cind vede prada, acum sta locului ca vinturelul inaltat in vazduh, imbaindu-se in razele soarelui. Cind are de trecut, in susul apei, vreun prag, se indoaie ca un arc. Nu e fiinta, ci pare o strunjitura de otel azvirlita de un resort.

Mai ales cind se apropie vremea nuntii e mai indraznet, mai vioi, mai de otel. Se imbraca in haine de sarbatoare, bogate in colori; in jocul valurilor, in sclipirea soarelui, e ca impodobit cu pietre scumpe. Dragostea si-o arata si el prin figuri de inotat, e hora lui. Viata ce gilgiie intr-insul, ca si in gotcanul de pe creasta de munte, n-o poate stapini. Cind isi vede potrivnicul se ia la harta si mai totdeauna, in vremea de toamna, cind isi leapada icrele, se prind multi pastravi zgiriati, singerati de coltii altora mai tari.

Perechi-perechi apuca drumul nuntii. Cascadele, bolovanii, repezisurile nu sint piedici; muschii vinjosi le inving, iar grija de a-si ascunde icrele, mari cit un bob de mazare, de privirea hulpana a zglavocilor, le mina hat departe in susul piriului. Se gasesc pina si in lacul Bilea. Ajungind la locul socotit potrivit, se pun pe treaba. Cu coada drept lopata, cu inotatoarea drept matura, dau nisipul intr-o parte si fac o gropita neteda. Femeia leapada intre 1000 si 2500 de icre si mai multe in functie de marime ; le acopera cu nisip ori prundis mai marunt.

Se zice ca aleg noptile cu luna, cind murmurul apei e mai tainic, incingindu-se cu soapta cetinelor pururea inverzite. Se mai spune ca nu lasa saminta in voia soartei, ci stau de straja si o pazesc cu indirjire. Dar zglavocul ii pindeste.Isi inseamna in mintea lui, unde pastravii si-au ascuns comoara neamului lor si asteapta momentul prielnic sa o dezgroape si sa-si umple stomacul cu boabele gustoase.

Dupa vreo doua luni ies puii, purtindu-si o bucata de vreme, sub ei, sacul cu hrana din ou. Pe cit de zvelti sint parintii pe atit de pintecosi sint copiii; incetul cu incetul, insa, revin la forma stramoseasca.

Ascunsi ziua pe dupa pietre, incumetindu-se sa vineze numai la bolboacele mai adinci, cum da amurgul se pun la pinda. Sint atit de hrapareti, incit dau lesne la undita, chiar cu o nada artificiala; trebuie sa fie insa asa de mestesugita, incit sa semene cu o musca.

Lacomia pastravilor le aduce pieirea, caci dusmanul tuturora, omul, nu-i cruta. Are si de ce. Nu e mincare mai gustoasa decit pastravi proaspeti, fripti in spuza, pe malul piriului unde au fost prinsi. Dar si afumati, pastrati in cetini nu sint de lepadat. Taranii din partile muntoase isi fac un venit bun din pastravii afumati, in chip primitiv, fie in podul casei, fie in niste poloboace acoperite, dedesubtul carora pun rumegatura de ferestrau, care arde pe infundate..

Tot din cauza carnii gustoase, oamenii s-au gindit ca se poate face cultura de pastravi, cum se cresc si vitele.

Cultura pastravilor  a luat o mare dezvoltare, mai ales ca piraiele incepura a nu mai avea pastravi in ele. In Elvetia sint vreo 150 de statiuni, care dau pe fiecare an 50 de milioane de pesti. Si la noi s-au facut incercari la Tarcau si Barnar. Pe cind in natura nu se fecundeaza decit 10% din oua, prin ingrijirea omului se capata pui si din 90% din icrele lepadate de pesti. Tot cu buna ingrijire se cresc si puii, de pot ajunge buni de mincat sau se azvirl in piraiele de munte, populindu-le  Acum, in tara noastra, sint peste 30 de pastravarii .

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK