Tiparul (Misgurnus fossilis)

Tiparul (Misgurnus fossilis) e pe cit de raspindit in apele noastre, pe atit de interesant prin obiceiurile lui.

Unde-l cauti, il gasesti; nu are cerinte, ca nici apa nu-i este totdeauna de nevoie, putind trai citva timp si in namolul numai umed. Oriunde este un iaz cit de mic, o baltoaca mai mare, sau chiar in partile mai linistite de riuri, cu greu e sa lipseasca tiparul.

Cine nu-1 cunoaste? E ca un sarpe scurt.

Trupul cilindric inspre cap e turtit lateral numai spre coada. N-are solzi  mari, ci numai niste solzisori marunti si razleti. Are o gura maricica, iar de jur imprejurul ei 10 fire de musteti destul de lungi. O inotatoare pe spate, mica,alte 2 perechi pe burta, departate una de alta, una scurta mai spre virful cozii, unde se afla o inotatoare latita, ii sint podoabele trupului. Miscarile lui iuti × abia il poti tinea in mina le datoreste cozii numai muschi.

Isi duce viata pe fundul apelor miloase. Culoarea e la fel cu a milului, asa incit cind sta intins nici nu-l poti zari. Pe spate este mai mult cafeniu, pe burta mai galben, chiar portocaliu. Doua dungi mai inchise, una lata alta mai ingusta, sint trase regulat de-a lungul trupului. Peste tot insa este stropit cu punctisoare negre, pare ca ar fi firele de mil lasate pe fundul unui vas.

Din vreme in vreme vine la suprafata, inghite o gura de aer si apoi iar se baga in mil, unde gaseste hrana lui favorita: melci mici, viermisori sau pui de alti pesti. Cind balta seaca ori apa ingheata, n-are habar. Se infunda in mil si asteapta vremuri mai bune. E rabdator din fire si mai ales indura foamea indelunga vreme.

Cind unele balti de prin Delta sau de pe linga Dunare se usuca asa de tare, incit poti trece cu caruta pe fundul lor intarit, dedesubt, la oarecare adincime tiparul sta ascuns si-l poti scoate taind intii cu cazmaua si pe urma sapind cu hirletul. Cind s-a sapat canalul ce leaga Razelmul cu lacul Babadag, foiau tiparii in rogojinile de trestie pe jumatate putrezite, la adincime chiar de jumatate de metru.

De el nu se poate spune Ì¡ se zbate ca pestele pe uscatÛ¬ caci ca si un neam al lui din departari, din Australia, numit Neoceratodus, el poate respira si aerul din atmosfera. N-are plamini, dar pentru aceasta ii serveste o parte din intestinul subtire.

Citiva cercetatori romani au lamurit respiratia aeriana a tiparului.  

O parte din intestin are structura unui plaman, fiind foarte bogata in vase cu singe. Animalul inghite aerul; ajungind in dreptul intestinului subtire, oxigenul e luat de singe; iar acidul carbonic este dat afara pe anus. Ca sa nu se impiedice actul respiratiei si sa nu sufere peretii asa de bogati in vase, restul alimentelor mistuite, inainte de a trece prin portiunea respiratorie a intestinului, este invelit intr-un sac alunecos si astfel e dat usor afara.

Se intelege cum tiparul poate trai fara de apa, respirind aerul dinafara. Cit despre mincare, econom cum este, isi aduna in jurul intestinului intotdeauna o cantitate de grasime, ̢ani albi, pentru zile negreۮ

Dar tiparul mai este vestit si prin altceva. Lui iarasi nu i se mai poate spune vorba: Ì­ut ca un pesteÛ® Cind il scoti din apa Ì´ipaÛ» are un glas ca de soarece, dar scurt. E aerul cuprins in intestin si care   prin   stringerea  brusca a tubului este dar afara din   peretele   intestinal unde se  face respiratia .Mai are o insusire, facind concurenta buratecului. E nervos din cale-afara, simtind cu mult inaintea omului schimbarile atmosferice. Cind e vremea, a ploaie, dar mai ales cu trasnete si fulgere, tiparul e nelinistit, chiar cu 24 de ceasuri inainte, nu-si afla loc, ridicindu-se mereu in fata apei sa se racoreasca, sa inghita aer. E un barometru viu.

Prin multe parti e tinut in fereastra, cum e tinut si brotacelul. Nu trebuie sa ne mire, caci este stiut ca multe animale sint mai sensibile decit omul nu numai la schimbarile vremii, dar chiar si la alte fenomene naturale.

Dupa culoarea imbracamintii lui, tiparul, acest peste asa de curios, se vede ca este un animal de noapte. Cum insereaza, e stapin, caci greu e sa fie vazut tirindu-se pe mil sau inotind aproape de fund. Dar pentru fiecare este ac de cojoc. Cade si el in gura unui peste mai mare, iar trupul lui este lesne inghitit. Pentru aceea,-ca sa invinga dusmanii si conditiile neprielnice, femeia depune in locuri adapostite 100 × 150 000 de oua, din care insa prea putine ajung sa deie pui, iar din pui iarasi prea putini ajung sa creasca mari.

Tiparul e hrana saracului. Nu e prea cautat pentru stomacurile delicate, macar ca borsul de tipari si tiparii prajiti nu au gust rau.

Cita rezistenta contra mortii are acest animal, poate si gospodina sa se convinga. Dupa ce-i taie capul × credinta in popor e ca nu e bun fiind otravitor, semanind cu capul de sarpe × ii scoate matele si-l pune in tigaie la foc, inca mai da semne de viata, zvircolindu-se de citeva ori.

Inainte de a fi pregatit, e bine sa fie tinut in apa curata, proaspata, mereu schimbata, ca sa i se scoata gustul de mil.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK