Bibanul sau Costrasul (Perca fluviatilis)

Bibanul sau costrasul (Perca fluviatilis) Bibanul face parte tot din familia Percidae e si el, ca si salaul un mare hot al apelor noastre ii plac apele limpezi si se tine aproape de fata, pe la 1 1/2 m adincime.

E mult mai turtit, mai inghebosat decit stiuca, dar tot asa de vioi si cu ochii in patru.

La el e frumoasa imbracamintea. Ca alama pe spate, verzui pe de laturi, mai albicios pe pintece, cind se misca in apa strabatuta de soare, pare ca e invelit in zale. Dar nu e numai atita. De pe spate se coboara sase-sapte dungulite mai inchise. De sta la pinda printre trestii si soarele proiecteaza frunzele in apa, dungile pestelui par jocurile de umbra ale frunzelor.

Mai are proprietatea, de altfel ca multi pesti, sa-si schimbe coloarea solzilor, il vezi intr-un acvariu. Sta linistit pe fundul vasului, sprijinindu-se de perechea de aripioare dindarat, asezata aproape sub gusa. Celelalte aripioare sint trase linga trup. Vargaturile abia i se zaresc. indata ce-l sperii, se zborseste, in special ridica, minios, in sus, intiia inotatoare de pe spate, care incepe chiar de la ceafa, ca dintii ascutiti ai unui pieptene rar. Vai de pescarul care nu baga de seama; cei 14 spini ii intra in piele ca niste ace in pozitia de aparare, pestele ̳e ingalbeneste۠de minie. Solzii devin mai albiciosi, iar dungile mai batatoare la ochi.

Ochii i se rotesc in cap, ca doua margele. E gata de atac, Ca orice animal de prada e vioi la miscari, ager la privire. Cind si-a pus in minte sa urmareasca un pestisor, nu se lasa pina ce nu-l apuca in gura-i larga. Asa e de lacom si cu atita putere se repede in cirdurile de obleti, incit pestisorul in forma de suveica ii intra in locul unde se gasesc branhiile iesind cu capul pe ̵rechiÛ® Se intelege ca plateste cu viata, lacomia lui prea mare. Din pricina aceasta, aduce mare bucurie pescarilor cu undita. Se prinde lesne, repezindu-se la nada, mai ales daca este tinar si  neexperimentat.

De altfel este ager la minte. Nu are lenevirea crapului; se misca repede, ca sageata; stie sa se ascunda de minune, sa stea la pinda.

Femeia se freaca de pietre cu burta, asa incit apasind ovarele, un soi de masaj, ies numeroasele icre, ca un sirag cleios, prinzindu-se de pietre, de buruieni, ca un fir de ata incilcit. Carnea costrasului nu e rea la gust, alba si virtoasa. Fript si cu saramura, este o mincare delicioasa, apreciata de cei vechi. Se prinde la noi in cantitate mare, numai din baltile Dunarii, desi nu lipseste nici chiar in partile linistite ale riurilor mai mari.

LASA UN COMENTARIU

COMENTEAZA

COMENTEAZA CU FACEBOOK